eu4journalists

Agricultura – Pescuitul – Alimentaţia

2. Politica Comună de Pescuit (CFP)

Conţinut

• Scăderea stocului de peşte şi supra-capacitatea flotelor de pescuit
• Specii de peşte ameninţate
• Poate acvacultura sau pescăriile să salveze industria piscicolă?
• Efectele contaminării cu peşte sălbatic a acvaculturii
• Necesitatea unei ocupaţii alternative pentru comunităţile de pescari
• Măsuri esenţiale de conservare a florei piscicole care implică state non-membre ale Uniunii Europene
• Lupta împotriva pescuitului ilegal

Uniunea Europeană este a doua putere mondială în putere de pescuit după China. Cu o flotă de peste 91.000 de vase comercialee, Uniunea Europeană obţine anual 7.5 milioane de tone de peşte din pescării şi acvacultură. Conform Comisiei Europene, pescuitul şi acvacultura crează locurile de muncă necesare în regiunile de coastă şi promovează bunăstarea regiunilor de pescuit din Europa. În acest context, presiunile socio-economice asupra industriei sunt deosebit de mari, determinând Statele Membre să intre deseori în conflict în legătură cu drepturile de pescuit şi apele teritoriale aferente. Întrucât stocurile de peşte a multor specii ating nivele îngrijorător de joase, problema dezvoltării unui pescuit durabil rămâne o prioritate de bază.

Ca parte a angajamentelor de a asigura o politică responsabilă a pescuitului şi a acvaculturii, Politica Comună de Pescuit a Uniunii Europene, reformată în 2002, este dezvoltată pentru a asigura viitorul industriei de pescuit. Politica Comună de Pescuit încorporează obiectivul de lungă durată de a menţine stabil nivelul de peşte adult din apele Uniunii Europene, menţinând paritatea între capacitatea flotei de pescuit, populaţia piscicolă şi aplicarea strictă a regulilor de pescuit în aşa fel încât să existe echitate în întreaga Uniune.

În perioada 2007-2013, Fondul European de Pescuit, cu un buget de 3.8 miliarde euro, trebuie să ofere ajutoare pentru dezvoltarea durabilă a sectorului de pescuit. Statele Membre vor decide care este cea mai optima metodă de alocare a fondurilor, ţinând cont de priorităţile existente, însă acordând o importanţă deosebită finanţării planurilor de refacere a florei piscicole, a pescuitului intern şi a unei acvaculturi nedăunătoare mediului înconjurător.

În ultimii ani, regulile comune au fost aplicate în mod uniform datorită competiţiei crescânde dintre autorităţi. Noua agenţie de control a pescuitului comunitar Community Fisheries Control Agency va pregăti inspectori şi va coordona cooperarea crescândă dintre Statele Membre. Agenţia, care în prezent este localizată în Bruxelles, se va muta din 2008 în cel mai mare port de pescuit din Europa şi anume Vigo, în Spania.

Comisia Europeană precizează: „Flora maritimă este o resursă naturală, regeneratoare, precum şi o importantă componentă a moştenirii noastre comune. Stocurile sănătoase de peşte pot susţine o rată moderată a pescuitului, însă pentru asta este nevoie de o politică marină sănătoasă. Activităţile de pescuit, precum şi cele de acvacultură trebuie să fie coordonate prin intermediul cooperării internaţionale pentru a permite regenerarea continuă a stocurilor de peşte şi protejarea eco-sistemului marin”.

În timp ce pescuitul şi protecţia mediului sunt într-o anumită măsură integrate, integrarea politicilor privind mediul maritim continuă să rămână o prioritate de bază. O politică integrată ar îmbunătăţi coordonarea dezvoltării multiple a expansiunii porturilor, a exploatărilor maritime şi a construcţiei surselor de energie eoliană. O politică maritimă europeană este în prezent în discuţie în cadrul Uniunii Europene.