eu4journalists

Mediu înconjurător

1. Crearea politicii de mediu

Până spre sfârşitul anilor 1960 nici un stat european nu a avut definită o politică clară a mediului. Pe parcursul ultimilor 30 de ani însă s-au înregistrat progrese semnificative în stabilirea unui sistem complet de control a calităţii mediului în cadrul Uniunii Europene. Această problemă acoperă o gamă variată de aspecte, variind de la zgomotul produs la prevenirea deşeurilor, la produsele chimice, particulele de aer, vaporii de apă sau reţeaua europeană destinată abordării dezastrelor mediului, precum scurgerile de petrol sau incendiile de pădure.

Summit-ul de la Paris din 1972: s-a menţionat că mult mai multă atenţie trebuie acordată protecţiei mediului în contextul expansiunii economice şi a îmbunătăţirii standardelor de viaţă. Rezultatul concret al acestui summit a fost elaborarea primului plan de protecţie a mediului. Alte programe anuale similare precum şi o serie de directive au urmat acestui summit.

Actul Unic European din 1987: reprezintă punctul de referinţă al politicii europene de mediu, fiind menţionată pentru prima dată în cadrul unui tratat al Comunităţii Europene.

Tratatul de la Mastricht din 1992: acest tratat a mers şi mai departe decât precedentul, conferindu-i protecţiei mediului un statut complet în cadrul politicilor europene.

Tratatul de la Amsterdam din 1999: a consolidat fundamentul legal al politicii vizând protecţia mediului precum şi promovarea dezvoltării durabile în cadrul Uniunii Europene.

În prezent, politica Uniunii Europene în ceea ce priveşte protecţia mediului este bazată pe ideea conform căreia standardele ridicate de protecţie a mediului stimulează inovaţia şi crează noi oportunităţi de afaceri. Domeniul economic, social şi cel al protecţiei mediului sunt strâns legate unul de celălalt. Obiectivul Uniunii Europene este să ofere un nivel adecvat de protecţie a mediului în întreaga Uniune, fără a neglija circumstanţele locale şi restricţiile economice aferente.

Toată politica privind protecţia mediului este bazată pe principiul „poluatorul plăteşte”. Astfel, sursa poluantă poate să „plătească” fie prin intermediul investiţiilor efetuate în creşterea standardelor de protecţie, fie prin plata unei taxe care acoperă utilizarea produselor poluante, fie de către industrie sau de către consumatorii obişnuiţi. Plata efectuată poate de asemenea să includă obligativitatea de a recupera, recicla sau distruge produsele utilizate. Comisia a propus de asemenea ca emisiile ilegale de produse dăunătoare calităţii aerului, apei sau solului, transporturile ilegale şi deversarea ilegală a deşeurilor, precum şi traficul ilegal al speciilor aflate pe cale de dispariţie să fie considerate fapte penale şi pedepsite ca atare. Paşii ulteriori ce urmează a fi efectuaţi sunt în discuţie.

În concluzie, se poate spune că politica mediului este probabil una din cele mai dificile politicii ale Uniunii Europene. În timp ce Statele Membre se pot bucura de frumuseţile naturii din Europa, ele trebuie de asemenea să împartă responsabilitatea pentru ploile acide, apele poluate, aerul contaminat cu produse chimice şi deşeurile deversate în mod necorespunzător. Condiţiile extreme de vreme au început să devină tot mai pronunţate, ilustrând faptul că schimbarea climei este o problemă care îi preocupă pe toţi cetăţenii şi care trebuie să fie abordată la toate nivelele politicii de protecţie a mediului.