eu4journalists

Uniunea economică şi monetară şi moneda Euro

5. Ce a adus moneda Euro?

1 ianuarie 2007 a marcat a cincea aniversare a monedei euro, în forma sa ca monedă fizică. Introducerea sa a fost văzută în mare parte ca o poveste de succes. Moneda euro puternică şi stabilă a devenit una dintre monedele internaţionale care conduc în economia globală.

Statele membre ale zonei Euro beneficiază de faptul că sunt parte a unui bloc mult mai mare de monedă. Este mult mai dificil, de exemplu, pentru cei care speculează să facă profit rapid din schimbarea de monedă şi astfel să înlăture mare parte din presiunea care afectează valoarea. Cei care speculează au produs haos în ceea ce priveşte ERM la începutul anului 1990 şi au cauzat căderea lirei sterline şi apoi a lirei italiene, dar nu au determinat – cel puţin până acum – pagube majore monedei euro. Ca o consecinţă, zona Euro este mult mai capabilă să absoarbă creşterile de preţuri decât statele membre în mod individual. De asemenea, influenţa monedei euro este mult mai extinsă. Comerţul în afara zonei Euro reprezintă doar o treime din produsul intern brut al zonei Euro, şi totuşi ratele de schimb au un efect asupra acestuia. Un euro puternic afectează în mod negativ exportatorii şi descurajează investiţiile în zona Euro, dar de asemenea ajută importatorii şi investiţiile din zona Euro oriunde în lume.

Pentru cetăţenii UE, călătoria în zona Euro este mult mai facilă, fără a necesita schimburi împovărătoare de valută. De asemenea, comparaţia preţurilor bunurilor şi a serviciilor este mult mai uşoară, ceea ce contribuie la îmbunătăţirea funcţionării pieţei interne şi la sprijinirea concurenţei sănătoase, aducând beneficii consumatorilor. Stabilitatea economică şi a preţurilor pe ansamblu adusă de euro este favorabilă pentru întreg climatul economic, de la familii la agenţi economici. Datele recente estimează că introducerea monedei euro a determinat o creştere a ariei de comerţ intra-euro cu 5-15%.

În timp ce beneficiile practice ale monedei euro sunt pe deplin recunoscute, mediul schimbat al modului de realizare a politicii economice ce a fost anunţat a cauzat probleme pentru politicieni. Nu numai că guvernele au găsit dificil să lucreze cu constrângeri ale politicii economice cauzate de euro, dar alţii au ajuns să blameze moneda euro pentru faptul că le-a diminuat eforturile.

Poate că cea mai frecventă plângere este cea a inabilităţii Statelor Membre de a-şi stabili propriile rate ale dobânzii. Recent, un număr de politicieni, în mod notabil din Germania, Franţa şi Italia, au solicitat rate pentru dobânzi mult mai mici astfel încât creşterea economică să fie stimulată. Dar datorită faptului că BCE şi-a stabilit rata principală la 2% din iunie 2003 şi până în decembrie 2005, aceşti politicieni par a nu fi ştiut că ţările din zona Euro aveau rate ale dobânzii mult mai mici decât au avut de-a lungul deceniilor. Incapacitatea statelor membre de a modifica ratele dobânzii înseamnă de asemenea că ele nu pot scădea în mod unilateral ratele dobânzii spre a încuraja investiţia sau să le crească spre a încuraja economiile. O monedă unică europeană înseamnă o politică monetară unică europeană. Chiar dacă nu există nici o politică economică europeană, toate Statele Membre din zona Euro trebuie să îşi conducă propriile politici economice în limitele stabilite de UE.

Scepticismul faţă de zona Euro

Multe persoane, şi în special cele în vârstă, tind să facă conversia monedei euro în fosta lor monedă, în special când e vorba de sume mari. În noiembrie 2006, Banca Centrală Germană a publicat un sondaj sugerând că 77% dintre cetăţenii germani încă făceau calcule în mărci germane. 94% dintre aceştia nu ştiau că bancnotele de 500 euro au culoarea purpurie şi 74% detestau să-şi vadă bancnotele de 100 euro scanate. Chiar şi astăzi mai mult de 14,4 miliarde mărci germane (aproape 7,2 miliarde euro) sunt încă economisite în dulapuri sau în şosete. Se pare că mulţi cetăţeni germani nu au încredere în moneda lor curentă, mai ales că vechea marcă germană poate fi schimbată oricând şi pe gratis la băncile federale, astfel că nu e nici o grabă în acest sens. Aceasta este probabil indicativul unui nivel general de precauţie din partea europenilor, dar este de asemenea un simptom al neîncrederii pe care multe dintre statele membre o afişează faţă de UE.

Principala teamă faţă de euro este inflaţia preţurilor – care este în mod semnificativ antrenată de raportarea schimbării din 2002 a monedei euro. Cetăţeanul mediu s-ar putea descurca cu conversia din vechea monedă în euro. Dar doar cei care notează în mod sistematic preţurile au o viziune clară asupra schimbării preţurilor unei largi canţităţi de bunuri. În practică, deci, indivizii au avut impresia schimbării preţurilor dintr-un număr mic de valori scăzute ale produselor zilnice – o ceaşcă cu cafea sau o bere, o franzelă, un ziar – ale căror preţuri şi le-au adus aminte. Obiecte cu valoare mică ce erau achiziţionate zilnic şi preţurile unor servicii au cunoscut o creştere a preţului mult mai mare decât bunurile şi serviciile cunoscute deja ca având o valoare ridicată. Obiectele cu valoare mică au apărut ca mult schimbate ca urmare a rotunjirii preţurilor, aşa cum este cazul majorităţii ţărilor din zona Euro.

Preţurile rotunjite fac viaţa mai uşoară deopotrivă pentru cumpărător şi pentru vânzător (monedele de 1 şi 2 eurocenţi nu mai sunt fabricate în Olanda şi Finlanda, deşi ele rămâne în vigoare din punct de vedere legal), dar acestea tind să dea impresia greşită în ceea ce priveşte valoarea relativă a monedei euro.

În acest context există un alt fenomen: cu cât folosirea vechii monede datează mai de demult, cu atât mai puternic e sentimentul că preţurile au crescut. Motivul pentru acest lucru este acela că preţurile în moneda euro de astăzi sunt comparate cu preţuri din trecut. Adesea neglijat, totuşi, este faptul că vechea monedă ar fi creat preţuri mult mai mari datorită inflaţiei.

Falsificând impresia generală, sondaje realizate pentru Comisia Europeană au arătat că, pe ansamblu, schimbarea către moneda euro nu a adus creşteri de preţuri semnificante. Efectul schimbării preţurilor pe ansamblu a fost în medie mai mică decât 0,3%.

Unele dintre Statele Membre iau în considerare posibilitatea organizării de referendum-uri cu privire la decizia de a adera sau nu la zona Euro odată ce au îndeplinit criteriile de convergenţă. Danemarca şi Suedia au organizat amândouă referendum-uri cu privire la aderarea la euro în 1999, obţinând rezultate negative de fiecare dată.

În iunie 2005, revista Stern a raportat că 56% dintre intervievaţii germani au spus că încurajează revenirea la marca germană. Câţiva politicieni italieni au solicitat Italiei să se retragă din zona Euro, cel mai celebru fiind Silvio Berlusconi. „Liga Nordului” separatistă din Italia a propus să se ţină un referendum cu privire la revenirea Italiei la lira italienească, şi multe dintre partidele de extremă dreapta din întreaga Europă au solicitat o revenire la monedele naţionale, deşi acestea promovau mai mult naţionalismul decât EMU şi succesul monedei euro.

Comisia Europeană, pe de altă parte, a interzis posibilitatea ca o ţară odată intrată în zona Euro să abandoneze noua monedă. Euro este aici ca să rămână, întrucât avantajele cântăresc mult mai greu decât orice problemă, deopotrivă la nivel naţional cât şi european.

Viitorul EMU

Problema majoră pentru EMU în anii care urmează, în ceea ce priveşte Uniunea pe ansamblu, va fi reprezentată de interesele europene versus cele naţionale. În ianuarie 2007, Financial Times a raportat că o mare parte din cetăţenii Franţei, Italiei şi Germaniei credeau că moneda euro a adus prejudicii economiilor lor în timp ce a avut un efect pozitiv asupra economiei per ansamblu a UE.

Dimpotrivă, un sondaj diferit condus de International Herald Tribune a arătat încrederea în moneda euro. Sondajul din martie 2007 arată că 89% din populaţia Franţei şi a Italiei, 93% din cea a Spaniei şi 83% din cea a Germaniei cred că moneda euro va fi moneda standard în Europa în anul 2057.

Dacă percepţiile scepticilor faţă de zona Euro sunt sau nu întemeiate când vine vorba de economiile naţionale, acest aspect este încă supus dezbaterii, aşa cum ar putea fi argumentat că ţările mult mai mari şi mult mai stabile trebuie să experimenteze scăderi economice pentru a putea aduce noile State Membre la acelaşi nivel economic. În fapt, aria Euro în 2006 a înregistrat cea mai mare creştere economică din 2000 şi perspective de creştere au fost anunţate. De asemenea, economia germană a început să-şi revină la începutul anului 2007. Astfel, economia zonei Euro rămâne cea mai puternică, cu fluctuaţii recente în privinţa ratei dobânzii mai mici pentru euro decât pentru dolar.

Moneda euro a înlăturat dolarul ca monedă predominantă în tranzacţiile de pe pieţele internaţionale, iar acum este cea care însumează deja 25% din rezervele internaţionale, câştigând teren faţă de dolar.

Puncte cheie

• Stabilitatea euro versus inflexibilitatea ratei dobânzii
• „Pactul pentru Stabilitate şi Creştere economică” (SGP)
• Euro – scepticismul cu privire la inflaţie şi creşterea economică
• Economia UE versus cea a statelor membre