eu4journalists

Actorii principali

3. Instituţiile europene explicate

Parlamentul European

Reprezentând 492 de milioane de cetăţeni ai Uniunii Europene, Parlamentul European împarte puteri legislative cu Consiliul. Este singura instituţie aleasă în mod direct de către cetăţenii Uniunii. Sesiunile plenare ale Parlamentului au loc la Strasbourg în timp ce mini-sesiunile au loc la Bruxelles. Membrii Parlamentului au birouri în ambele oraşe.

Membrii Parlamentului sunt grupaţi pe grupuri politice – ei nu sunt organizaţi pe criterii de naţionalitate, ci pe baza afilierii politice. Preşedintele, ales dintre membrii Parlamentului pe o durată de doi ani şi jumătate, se asigură că întreaga activitatea a Parlamentului se desfăşoară în ordine şi asigură reprezentarea Parlamentului în relaţiile externe.

Competenţele Parlamentului au crescut considerabil de-a lungul anilor. În multe domenii, procedura de co-decizie înseamnă practic dreptul Parlamentului de a bloca legislaţia propusă, deşi în domeniile sensibile acesta poate doar să ofere o opinie Consiliului. Parlamentul are ultimul cuvânt în multe domenii ce privesc cheltuielile efectuate din bugetul anual al Uniunii Europene.

Parlamentul European are, într-o anumită măsură, sarcina de a supraveghea activitatea comisarilor europeni care sunt numiţi de către Consiliul de Miniştrii şi apoi aprobaţi de către Parlament. Comisarii europeni a căror îndatorire este să supravegheze activităţile variate ale Uniunii Europene, apar în mod regulat în faţa comitetelor parlamentare. Parlamentul are competenţa de a dizolva Comisia în întregime, însă nu poate cere demisia unui singur comisar. Această putere nu a fost folosită niciodată, deşi a fost folosită ca o avertizare de multe ori. În 1999, Comisia prezidată de Jacques Santer a demisionat în masă înainte ca Parlamentul să îşi exercite dreptul de a cere demisia Comisiei, în urma acuzelor de management deficitar, şi în particular de nepotism în cadrul Comisiei. În octombrie 2004 noul preşedinte José Manuel Barroso a decis să îşi retragă echipa de comisari propusă iniţial pentru a evita o respingere a acesteia din partea Parlamentului. Membrii Parlamentului au obiectat în privinţa desemnării lui Rocco Buttiglione pentru portfoliul de Comisar pentru Justiţie, Libertate şi Securitate. Un colegiu revizuit al comisarilor a fost propus ulterior şi Parlamentul a votat pentru acceptarea acestuia în 18 noiembrie 2004.

Membrii ai Parlamentului European (MEPs), în total un număr de 785, sunt aleşi direct pentru un mandat de cinci ani în cadrul alegerilor naţionale care se desfăşoară simultan. Reprezentarea este aproximativ proporţională cu mărimea populaţiei, variind de la 99 parlamentari pentru Germania şi 5 pentru Malta.

Comitetele Parlamentului European, care se întrunesc în mod obişnuit la Bruxelles acoperă domenii specifice şi pregătesc în detaliu opiniile Parlamentului European. În principiu toate şedinţele comitetelor şi cele ale Parlamentului sunt deschise publicului, deşi anumite părţi ale şedintelor comitetelor au loc în spatele uşilor închise.

Consiliul Uniunii Europene

Consiliul este principalul organism decizional al Uniunii Europene, împărţind puterea legislativă cu Parlamentul European. Reprezentând Statele Membre, miniştrii sau oficialii departamentelor naţionale se întrunesc pentru a dezbate subiecte specifice. Numele oficial este de Consiliu al Uniunii Europene, deşi de multe ori se foloseşte expresia Consiliu de Miniştrii.

Pentru problemele inter-guvernamentake, precum politica externă, Consiliul acţionează pe baza propriei iniţiative – în acest caz rolurile Comisiei şi Parlamentului sunt limitate. Întrunirile Consiliului au loc în spatele uşilor închise, însă au existat încercări în ultimii ani de a le face mai transparente prin a oferi accesul publicului. Toate deliberările Consiliului în cadrul procedurii de co-decizie sunt deschise publicului.

Marea majoritate a şedinţelor au loc la Bruxelles; în aprilie, iunie şi octombrie acestea au loc totuşi la Luxembourg. Foarte rar se întâmplă ca acestea să aibă loc altundeva, de exemplu înaintea unor şedinţe ale Naţiunilor Unite sau ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului. Consiliul este prezidat pentru o perioadă de şase luni de către fiecare Stat Membru – preşedinţia care stabileşte agenda Uniunii Europene. Prim-miniştrii se reunesc de patru ori pe an – asemenea Consiliului European – şi stabilesc direcţiile generale ale Uniunii Europene.

Configuraţiile Consiliului: Consiliul se reuneşte în 9 configuraţii diferite, acestea depinzând de domeniile care se discută. Toată activitatea Consiliului este pregătită de către Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi (COREPER), format din reprezentanţii permanenţi ai Statelor Membre reprezentate la Bruxelles şi din asistenţii acestora. Configuraţiile:

• Afaceri Generale şi Relaţii Externe
• Economie şi Afaceri Financiare
• Justiţie şi Afaceri Interne
• Competitivitate
• Transport, Telecomunicaţii şi Energie
• Agricultură şi Pescuit
• Mediu
• Educaţie, Tineret şi Cultură
• Angajarea în domeniul muncii, problemele sociale, de sănătate ţi ale consumatorului

Preşedinţia: Consiliul este prezidat de către fiecare Stat Membru pentru o perioadă de şase luni conform cu un calendar de rotaţie stabilit dinainte. Preşedinţia joacă un rol vital în organizarea activităţilor Consiliului. Ea oferă impuls proceselor legislative şi decizionale, căutând obţinerea de compromisuri între Statele Membre atunci când este cazul. Preşedinţia organizează şi prezidează toate şedinţele.

Consiliul European reprezintă reunirea şefilor de state şi de guverne a Statelor Membre şi a Comisiei Europene. Defineşte obiectivele politice generale ale Uniunii Europene. Reuniunile Consiliului European au loc de obicei la Bruxelles, în clădirea Justus Lipsius.

Secretarul-General al Consiliului şi Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Politica Externă de Securitate Comună asistă Consiliul în problemele legate de politica externă a Uniunii. El contribuie la formularea, pregătirea şi implementarea deciziilor politice europene. El reprezintă Consiliul în cadrul dialogului politic cu partenerii externi. Actualul secretar-general al Consiului este Javier Solana.

Comisia Europeană

Comisia celor 27 de state membre constă în 26 de comisari plus preşedintele având responsabilităţi pe o gamă variată de portofolii, acestea variind de la întreprinderi şi industrie, la transport, relaţii instituţionale şi strategia de comunicare, politica agricolă şi dezvoltarea rurală, etc. Fiecare comisar este asistat de către un cabinet (birou privat) şi de către un departament (sau directorat general) de oficiali, marea majoritate dintre aceştia fiind stabiliţi în Bruxelles.

Comisarii au un mandat de cinci ani. Preşedintele Comisiei este nominalizat de către Statele Membre, pe baza consensului, şi apoi este aprobat de către Parlament. Preşedintele ales şi guvernele Statelor Membre decid apoi asupra listei de nominalizaţi pentru portofoliile de comisari europeni. Colegiul comisarilor este aprobat în bloc de către Parlamentul European în urma audierilor în faţa comisiilor de specialitate. În prezent există un comisar pentru fiecare din cele 27 de State Membre, însă până în 2004, statele mari aveau doi comisari.

Comisia Europeană este singura instituţie europeană care poate iniţia proiecte legislative. Totuşi, înainte de a face acest lucru, trebuie să se consulte cu grupurile de interes şi cu experţii pentru a se asigura că interesele cetăţenilor Uniunii sunt atent promovate. Se organizează întâlniri periodic cu comitetele de experţi din cadrul guvernelor şi agenţiilor naţionale şi de asemenea cu reprezentanţii europeni a organizaţiilor din diverse domenii, incluzând aici industria, serviciile publice, uniunile sindicale, grupurile de consumatori, organizaţiile regionale şi organizaţiile non-guvernamentale. Multe dintre aceste organizaţii îşi stabilesc o reprezentanţă la Bruxelles tocmai pentru a influenţa Comisia, cunoscând faptul că cel mai bun moment de influenţare al procesului de elaborare a legislaţiei este înainte ca aceasta să devină o propunere legislativă oficială.

odată ce legislaţia europeană a fost adoptată, Comisia este obligată să asigure implementarea adecvată şi completă – şi în cadrul unei perioade anume de timp – în toate Statele Membre. Comisia (sau statele membre) pot semnala Curţii de Justiţie neîndeplinirea obligaţiilor legale de către un Stat Membru.

Directoratele-Generale sunt departamentele Comisiei care se ocupă de activitatea practică referitoare la fiecare domeniu. Comisia este asistată de către un serviciu civil format din 36 de directorate generale, marea majoritate a acestora fiind în Bruxelles şi Luxembourg. Cel mai mare directorat general poate avea 1000 de funcţionari care să lucreze pentru un anumit domeniu.

Alte Instituţii U.E.

Curtea de Justiţie
Stabilită în Luxembourg, Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene este formată dintr-un judecător provenind din fiecare Stat Membru al Uniunii asistaţi de către opt avocaţi generali. Este complet independentă şi asigură înţelegerea şi interpretarea uniformă a legislaţiei europene în fiecare Stat Membru. În mod particular, curţile de justiţie ale Statelor Membre sunt obligate să ceară medierea Curţii de Justiţie în cazurile în care legislaţia naţională şi cea europeană sunt în contradicţie. De asemenea Curtea de Justiţie este chemată să medieze disputele dintre instituţiile comunitare şi Statele Membre.

Hotărâri importante ale Curţii în ultimii ani au revigorat dimensiunea europeană a legislaţiei privind mediul, protecţia consumatorului, politica de angajare şi libera circulaţie a bunurilor şi serviciilor în cadrul Uniunii Europene. Curtea de Justiţie joacă deci un rol extrem de important în contextul în care din ce în ce mai multă legislaţie ae un impact direct asupra cetăţenilor Uniunii.

Orice cetăţean al Uniunii sau orice organizaţie poate aduce un caz în faţa Curţii atâta timp cât acesta priveşte un act juridic care are un efect direct asupra persoanei sau organizaţiei. Tribunalul de Primă Instanţă a fost creat în anul 1989.

Curtea de Audit
De asemenea localizată în Luxembourg, principala sarcină a Curţii Europene de Audit este de a se asigura că Uniunea Europeană cheltuieşte banii în cel mai eficient mod posibil. Website-ul Curţii menţionează: „Curtea examinează dacă operaţiunile financiare au fost înregistrate în mod corect, legal şi dacă au fost executate şi coordonate în aşa fel încât să asigure economia şi eficienţa procesului”.

Reprezintă „conştiinţa financiară” a Uniunii, având în vedere că supraveghează bugetul Uniunii şi se asigură că a fost alocat în mod eficient de către Comisia Europeană. Pe baza rapoartelor Curţii de Audit, Parlamentul European acordă Comisiei descărcarea financiară pentru execuţia anuală a bugetului.

Ombudsmanul European
Ombudsmanul european este numit de către Parlamentul European pentru a asculta plângerile privind administrarea defectuoasă executată de către instituţiile europene. Orice cetăţean european, companie sau organizaţie cu sediul în Uniunea Europeană poate solicita Ombudsmanului investigarea unui caz anume. Ombudsmanul european are sediul în Strasbourg.

Organisme financiare

Banca Centrală Europeană
Banca Centrală Europeană (BCE), cu sediul în Frankfurt, este banca centrală pentru toate ţările aflate din zona euro. Stabileşte ratele de dobândă şi este responsabilă pentru politica monetară. Consiliul de administraţie este compus din guvernatorii băncilor centrale din zona euro plus comitetul executiv. Executivul este alcătuit din preşedintele băncii, vice-preşedintele şi patru alţi membrii. Membrii executivului sunt numiţi de către Consiliu şi sunt responsabili pentru stabilirea ratei de dobândă în cadrul întâlnirilor lunare.

Banca Europeană de Investiţii
BEI are sediul în Luxembourg şi oferă împrumuturi şi garanţii regiunilor Uniunii Europene mai puţin dezvoltate. Acordă finanţare proiectelor de investiţii destinate mediului de afaceri pentru a-l face mai competitiv.

Organisme consultative

Comitetul Economic şi Social
Comitetul Economic şi Social (CES sau CESE) este cunoscut neoficial şi ca Ecosoc (a nu se confunda însă cu Comitetul Economic şi Social al Naţiunilor Unite care este oficial cunoscut sub acronimul Ecosoc), este un organism consultativ alcătuit din diferite grupuri de interes. Cei peste 200 de membrii provin din cadrul diferitelor organizaţii europene, precum grupurile de consumatori, uniunile de fermieri şi cele sindicale sau asociaţiile angajaţilor. Statele Membre au un anumit număr de membri (proporţional cu populaţia). De-a lungul procesului legislativ, Comisia este obligată să ceară opinia Comitetului asupra propunerilor legislative iniţiate de Comisie în multe domenii. Ca şi în cazul Comitetului Regiunilor, opiniile Comitetului Economic şi Social nu au nici o forţă legală, însă acesta examinează aproximativ două treimi din totalul propunerilor legislative făcute de Comisie.

Comitetul Regiunilor
Comitetul Regiunilor (CoR) este al doilea organism consultativ pentru Comisie, Parlamentul European şi Consiliu, reprezentând comunităţile locale şi regionale la nivel european şi contribuind la aducerea Uniunii Europene mai aproape de cetăţeni. Comitetul reprezintă vocea guvernelor locale şi regionale în cadrul instituţiilor europene. Cei 344 de membri sunt aleşi din cadrul autorităţilor municipale şi regionale din fiecare Stat Membru. În timp ce ESC a fost creat în 1957 odată cu semnarea Tratatului de la Roma, CoR a fost creat abia în 1994 după intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht. Comitetul este consultat în orice situaţie în care o propunere legislativă ar putea avea consecinţe regionale, în special în domeniile sănătăţii, a educaţiei, transportului, politicii de angajare sau politicii sociale.

Ca şi în cazul Comitetului Economic şi Social, opiniile Comitetului nu au nici o forţa legală.

Organisme inter-instituţionale

Biroul European de Luptă Antifraudă (OLAF)
OLAF a fost creat iniţial ca un departament în cadrul Comisiei Europene cu scopul de a combate frauda în implementarea programelor şi politicilor Uniunii Europene. În prezent funcţionează ca un birou independent. Doreşte să coopereze strâns cu birourile naţionale de luptă antifraudă şi cu agenţiile anti-corupţie, ţinând cont că o mare parte a bugetului Uniunii Europene este administrat de către agenţiile naţionale.

Oficiul pentru Publicaţiile Oficiale ale Comunităţilor Europene Este organismul de publicare a instituţiilor şi a altor organisme europene. Este responsabil pentru producerea şi distribuirea publicaţiilor Uniunii Europene prin intermediul tuturor canalelor media.

Oficiul European pentru Selecţia de Personal (EPSO) EPSO este un departament central care organizează competiţii pentru recrutarea şi selectarea personalului pentru instituţiile europene.

Agenţii ale Uniunii Europene

Agenţiile comunitare sunt organisme care se supun legislaţiei publice europene, însă sunt distincte de instituţiile europene şi au propria personalitate legală. Sunt create pentru a servi unui scop foarte bine definit, acesta putând fi tehnic, ştiinţific sau managerial.

Agenţiile pentru Politica Externă de Securitate Comună
În prezent agenţiile pentru Politica Externă de Securitate Comună sunt Agenţia Europeană de Apărare, Institutul Uniunii Europene pentru Studii de Securitate şi Centrul de Sateliţi ai Uniunii Europene.

Agenţii pentru cooperarea poliţienească şi cea judiciară
În prezent aceste agenţii sunt Departamentul European pentru Cooperarea Juridică (EUROJUST), Colegiul European de Poliţie (CEPOL) şi Oficiul European de Poliţie (EUROPOL).