Ghid concis despre Uniunea Europeană
2. Uniunea Europeană – ce a realizat
Europenii uniţi
Uniunea Europeană reprezintă o familie a democraţiilor europene ce cooperează pentru promovarea păcii şi a prosperităţii. Uniunea nu este un super-stat menit să înlocuiască statele deja existente. Dar în acelaşi timp este mai mult decât o simplă organizaţie internaţională. Cele 27 de state membre au stabilit instituţii comune cărora le-au delegat o parte din suveranitatea naţională pentru ca deciziile în anumite domenii de interes general să fie luate în mod democratic şi la un nivel european.
Originile istorice ale Uniunii se regăsesc în procesul de reconstrucţie politică şi economică de după cel de-al doilea război mondial. (Istoria Uniunii Europene) (History of the European Union). Ideea integrării europene a rezultat din dorinţa de a preveni ca asemenea conflicte devastatoare să mai aibă loc. A fost prima data propusă de către ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, într-o alocuţiune rostită la data de 9 mai 1950 – dată care în prezent este celebrată ca Ziua Europei.
În primii ani, cooperarea dintre ţările europene s-a axat pe domeniul comerţului şi al economiei, în special producţia de cărbune şi oţel, considerate la momentul respectiv a fi baza dezvoltării industriale; astăzi însă Uniunea acoperă o gamă mult mai variată de domenii cu o importanţă majoră în viaţa zilnică a cetăţenilor europeni. Uniunea Europeană încurajează de asemenea cooperarea între cetăţenii Uniunii „promovând unitatea şi păstrând în acelaşi timp diversitatea prin intermediul luării deciziilor care să fie cât mai apropiate de cetăţenii Uniunii”.
Mai puţine frontiere, mai multe locuri de muncă
Persoanele, bunurile şi serviciile în circulaţie liberă: cetăţenii Uniunii Europene pot călători, studia sau lucra oriunde doresc în cele 27 de State Membre ale Uniunii. Totuşi, există unele restricţii temporare pentru cetăţenii provenind din noile State Membre ale Uniunii. De asemenea, cu excepţia unor mici excepţii şi din nou cu unele întârzieri pentru noile State Membre, călătoriile în cadrul Uniunii Europene se pot efectua fără a mai exista verificări la graniţele Statelor Membre.
Uniunea Europeană nu decide in privinţa sistemelor educaţionale naţionale, însă lucrează asupra modalităţilor de recunoaştere a calificărilor educaţionale şi profesionale în cadrul Uniunii precum şi asupra extinderii educaţiei la nivelul Uniunii Europene prin intermediul programelor de schimb educaţional şi a celor de mobilitate, cum ar fi programul ERASMUS şi bursele de cercetare Marie Curie.
Prin intermediul unei monede unice şi a libertăţii de circulaţie, Uniunea speră să reducă rata şomajului în Europa şi să creeze noi locuri de muncă. Uniunea Europeană admite însă faptul că industria europeană nu va fi capabilă să genereze noi locuri de muncă doar dacă mediul economic oferă condiţii propice.
Prin crearea unei Pieţe Unice şi a unei monede unice, se doreşte creşterea schimburilor comerciale şi a ratei de angajare. Strategia Uniunii Europene pentru stimularea creşterii economice şi a creării de noi locuri de muncă se bazează pe stimularea cercetării,a pregătirii educaţionale, a inovaţiei şi a antreprenoriat, adaptarea la noile tehnici de lucru şi oferirea de oportunităţi egale pentru fiecare – multe dintre acestea fiind menţionate în Strategia Lisabona http://ec.europa.eu/growthandjobs/index_en.htm , un acord între liderii europeni luat în cadrul summit-ului de la Lisabona din 2000 ce prevede măsurile necesare ce trebuie adoptate pentru a transforma Europa „în cea mai dinamică şi competitivă economie bazată pe cunoaştere din lume până în anul 2010”.
Obiectivul de bază al Comisiei Barroso este să accelereze progresele în acest domeniu. De fapt relansarea economică şi strategia ce prevede crearea de noi locuri de muncă a cunoscut un nou impuls începând cu anul 2006.
În plus, o treime din bugetul total al Uniunii Europene este alocat Fondurilor Structurale care promovează creşterea economică şi crearea de locuri de muncă în regiunile mai puţin dezvoltate din punct de vedere economic, vizând astfel o asigurare mai uniformă a bunăstării în cadrul Uniunii Europene.
Moneda unică: Euro (€) este numele monedei unice europene, a bancnotelor şi a monedelor care au intrat în circulaţie la data de 1 ianuarie 2002. În cadrul unui proces uşor de tranziţie, moneda unică europeană a înlocuit monedele naţionale a 12 State Membre ale Uniunii Europene: Austria, Belgia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia şi Spania. Dintre cele 10 ţări care au aderat la Uniunea Europeană în 2004, Slovenia este singura ţară care a adoptat euro la 1 ianuarie 2007.
Țările care aderă la zona euro trebuie să îndeplinească anumite criterii de convergenţă economică, cunoscute de altfel şi sub numele de criteriile de la Maastricht, înainte de a li se permite adoptarea oficială a noii monede unice europene.
Țările care se află în cadrul zonei euro trebuie să menţină o disciplină fiscală în cadrul termenilor prevăzuţi de pactul de creştere şi stabilitate economică. Practic acest acord prevede limitarea deficitelor bugetare în ţările care adoptă moneda euro. Când zona euro a fost stabilită, controlul ratelor dobânzii a trecut din competenţa guvernelor naţionale şi/sau a băncii naţionale în competenţa Băncii Centrale Europene (BCE) a cărei obiectiv principal este menţinerea inflaţiei sub control. Pactul menţionat mai sus prevede că guvernele trebuie să limiteze deficitul bugetar la mai puţin de 3% din total economiei – o sarcină pe care câteva ţări, incluzând Germania, Franţa şi Italia, nu au atins-o în ultimii ani. În consecinţă, pactul a fost o sursă de dezbateri profunde şi s-ar putea să sufere anumite modificări în viitorul apropiat.
Pe partea aspectelor pozitive, existenţa unei monede unice face mai uşoare călătoriile şi permite compararea preţurilor, oferind de asemenea un climat mai stabil şi previzibil pentru mediul de afaceri european, stimulând creşterea economică şi competitivitatea.
O societate bogată în cunoaştere: În conformitate cu Strategia Lisabona Lisbon Strategy, Uniunea Europeană este din ce în ce mai activă în promovarea cercetării şi a excelenţei ştiintifice, precum şi în a oferi cetăţenilor ei un acces mai facil la internet şi la alte surse de cunoaştere prin intermediul iniţiativei eEurope. În cadrul unei game largi de sectoare, ce acoperă întregul spectru al tehnologiei moderne şi a domeniilor ştiinţifice, Uniunea Europeană finanţează proiecte dezvoltate de către centrele de cercetare, de către universităţi şi de către industrie.
Obiectivul politicii de cercetare a Uniunii Europene este de a „organiza cooperarea la nivele diferite, de a coordona politicile naţionale şi cele europene, de a încuraja stabilirea de relaţii între echipele de cercetare şi de a creşte mobilitatea cetăţenilor şi a ideilor în scopul de a spori competitivitatea europeană”. Uniunea Europeană şi-a concentrat recent eforturile pentru a susţine inovaţia în Europa. Cea mai nouă agenţie stiinţifică a Uniunii Europene, Consiliul European de Cercetare European Research Council, a fost lansată la începutul lui 2007 cu scopul de a finanţa cercetarea de înaltă performanţă care să permită Uniunii Europene să se menţină competitivă. O altă iniţiativă, Institutul European de Tehnologie, este aşteptată să ia naştere în 2008.
Accentul aici se pune pe promovarea cercetării de înaltă performanţă şi pe dezvoltarea proiectelor tehnologice care să aibă obiective socio-economice, precul crearea de locuri de muncă şi îmbunătăţirea standardelor de viaţă, neuitând însă nici importanţa cercetării de bază. Priorităţile Uniunii în domeniul cercetării includ, printre altele, sănătatea, biotehnologia, tehnicile de comunicare şi cele de informare, nano-tehnologia, energia, mediul, incluzând aici schimbarea climei, ştiinţele socio-economice, transporturile şi securitatea.
Protecţia mediului: Politica de mediu a Uniunii Europene se bazează pe ideea conform căreia standardele înalte de mediu stimulează inovaţiile şi oportunităţile de afaceri. Politicile economice, cele sociale şi de mediu sunt strâns legate între ele. Obiectivul Uniunii Europene este de a oferi un nivel adecvat de protecţie în cadrul ei, fără a uita să ţină cont de contextele locale şi de restricţiile de ordin economic.
Programele de acţiune în domeniul protecţiei mediului ale Uniunii Europene, lansate în 1972, au contribuit la integrarea aspectelor ecologice şi de mediu în cadrul tuturor politicilor comunitare. Al şaselea program – „Mediul 2010: Viitorul nostru, alegerea noastră” Our Future, Our Choice ce rulează în perioada 2002 până în 2012 – se axează pe patru arii prioritare: abordarea schimbării climatice şi a încălzirii globale, protejarea habitatelor naturale şi a faunei sălbatice, rezolvarea problemelor de mediu şi sănătate şi protejarea resurselor naturale precum şi managementul deşeurilor.
În ianuarie 2007 Comisia Europeană a propus reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 20% până în 2020 în comparaţie cu nivelele anilor ʼ90. Comisia speră că această iniţiativă va „stabili un nou drum spre o nouă revoluţie industrială”. Obiectivul ambiţios propus de către Comisie a fost adoptat de către summit-ul european din martie 2007. A fost de asemenea stabilit ca din totalul de energie utilizată în Uniunea Europeană, 20% să provină din surse de energie regeneratoare, precum energia eoliană sau cea solară şi de asemenea ca 10% din combustibilii utilizaţi să fie de natură bio. Un obiectiv ulterior este reducerea cu 20% a energiei consumate în cadrul Uniunii Europene. Uniunea Europeană va urmări îndeplinirea acestor obiective în mod unilateral, cu sau fără existenţa unui acord internaţional care să urmeze Protocolului Kyoto ce expiră în 2012. Uniunea Europeană speră ca oferind un exemplu comunităţii internaţionale, state precum Statele Unite ale Americii şi China să i se alăture în lupta împotriva schimbării climei şi a încălzirii globale.
O zonă de libertate, securitate şi justiţie
Uniunea Europeană operează pentru realizarea obiectivelor Programului Haga 2005-2010 stabilite de către liderii guvernelor europene în 2004 şi care cuprind domeniile libertăţii, securităţii şi justiţiei în Uniunea Europeană, punându-se un accent deosebit pe drepturile fundamentale ale cetăţenilor, pe lupta împotriva terorismului şi a crimei organizate, a imigraţiei ilegale şi azilului şi pe cooperarea dintre autorităţile poliţieneşti, cele juridice şi cele vamale.
Instabilitatea şi insecuritatea în regiunile locale şi împrejurimi au de multe ori cauze internaţionale, ţările Uniunii Europene desfăşurând eforturi comune pentru a aborda şi soluţiona aceste probleme la nivel european. Acestea includ terorismul internaţional, traficul de droguri şi consumul excesiv al acestora, traficul de persoane şi exploatarea ilegală a femeilor străine pentru prostituţie. Statele Membre ale Uniunii Europene sunt determinate să combată aceste infracţiuni prin intermediul adoptării unor norme comune şi prin extinderea cooperării dintre forţele naţionale de poliţie, dintre autorităţile vamale şi cele judiciare, consolidarea agenţiei de poliţie europeană Europol şi a agenţiei pentru managementul graniţelor externe Frontex fiind printre priorităţile de bază.
Uniunea Europeană joacă un rol important în cadrul politicilor de azil şi de migraţie. Uniunea garantează respectarea dreptului de a solicita azil. În acelaşi timp, ţările Uniunii Europene îşi coordonează politicile în privinţa refugiaţilor şi încearcă de asemenea să abordeze problema imigraţiei la sursa de provenienţă prin combaterea sărăciei şi prevenirea conflictelor în ţările din care provine un mare număr de imigranţi.
Aspectele practice includ politica de acordare a vizelor, modalităţile de lucru în cadrul zonei Schengen, îmbunătăţirea schimbului de informaţii în legătură cu lupta împotriva terorismului şi a criminalităţii, promovarea principiului recunoaşterii reciproce în dreptul civil şi penal, combaterea rasismului şi a xenofobiei şi stabilirea standardelor minime, a măsurilor şi procedurilor pentru persoanele ce solicită azil. Uniunea cooperează intens cu ţările care sunt sursă de imigraţie pentru a îmbunătăţi situaţia propriilor cetăţeni. În acelaşi timp Uniunea este determinată să reducă imigraţia ilegală şi să întărească controlul frontierelor Uniunii, în special al celor estice şi sudice.
Menţinerea păcii
Secolul 20 a fost martorul a două conflicte distrugătoare pentru ţările europene. Dar, datorită unităţii care s-a creat pe parcursul a ultimilor cincizeci de ani, un conflict armat azi între statele europene este de neimaginat. Uniunea Europeană este din ce în ce mai mult implicată în menţinerea păcii şi crearea stabilităţii în ţările din vecinătatea ei, un exemplu elocvent constituindu-l rolul de menţinere a păcii în instabila regiune a Balcanilor.
Cu un teritoriu ce se extinde de la Oceanul Atlantic la Marea Neagră şi cu o populaţie de aproximativ 490 milioane de locuitori, Uniunea Europeană este un actor internaţional ce exercită o incredibilă influenţă economică şi politică. Puterea politicii externe a Uniunii Europene a crescut odată cu fiecare extindere a Uniunii. Cele douăzeci şi şapte de State Membre ale Uniunii oferă acesteia capacitatea de a fi activă în diferite regiuni ale globului.
Dezvoltarea unei Politici Europene de Securitate şi Apărare (PESA) în cadrul Politicii Externe de Securitate Comună a fost un obiectiv major al liderilor europeni. Dezvoltarea rapidă a Politici Europene de Securitate şi Apărare a fost împiedicată din motive logistice în cele mai multe state europene, precum şi datorită reticenţei afişate de partea americană în privinţa creării unei structuri militare europene independente care ar putea să rivalizeze cu supremaţia deţinută de către NATO. Cu toate acestea, succesul primelor misiuni militare desfăşurate sub egida Uniunii Europene în R.D. Congo şi Macedonia în 2003, preluarea conducerii de la NATO a forţei de menţinere a păcii în Bosnia-Herţegovina şi succesul misiunii din Congo din timpul alegerilor prezidenţiale din anul 2006 au demonstrat ca Politica Europeană de Securitate şi Apărare a devenit mai puternică. Operabilitatea grupurilor de luptă a Uniunii Europene de la 1 ianuarie 2007 sugerează faptul că Uniunea Europeană a făcut paşi majori înspre dezvoltarea unei politici coerente de securitate şi apărare.
Prevenirea conflictelor şi rezolvarea acestora sunt două obiective majore ale politicii externe ale Uniunii Europene. În acelaşi timp însă Uniunea este cel mai mare furnizor de ajutoare pentru ţările care se confruntă cu probleme economice, sociale şi politice. Pe lângă eforturile de menţinere a păcii, Uniunea mai desfăşoară proiecte de promovare a drepturilor omului, a democraţiei şi dezvoltării. Anual Comisia Europeană alocă mai mult de 7 miliarde euro pentru programele de ajutorare a ţărilor sărace.